Prima activitate desfășurată de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” din municipiu

Miercuri, 28 septembrie 2022, părintele secretar Daniel Ferbințeanu împreună cu părintele Ion Costache de la Parohia Misleanu au săvârșit Slujba sfeştaniei, Sfinţirea cea mică a apei și au rostit rugăciuni pentru ocrotirea, sănătatea trupească şi sufletească a cadrele didactice, părinților, angajaților și preșcolarilor de la Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” Slobozia, instituție parteneră a Protopopiatului Slobozia din anul 2005.

Acțiunea face parte din calendarul activităților pe care cele două instituții le vor desfășura în anul școlar 2022 – 2023 cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut