Icoana Maicii Domnului „Portăriţa“ a poposit în Biserica Sfântul Matei din Slobozia

Miercuri, 16 noiembrie 2022, când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la biserica parohială „Sfântul Matei” din Slobozia s-a săvârșit Sfânta Liturghie cu ocazia hramului.

 

Anul acesta, la hramul parohiei „Sfântul Matei” din Slobozia, a fost adusă icoana Maicii Domnului „Portăriţa“ de la parohia Țăndărei Gară II, spre cinstirea și închinarea credincioșilor.

 

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către preacuviosul Arhimandrit Rafail, vicar eparhial și de preacucernicii părinți consilieri, preacucernicul părinte protopop Laurențiu  Cioranu și un sobor de preoți și diaconi.

 

Un grup  de elevi seminariști, dirijat de preacucernicul părinte profesor Vasile Daniel Alexandru, a armonizat dialogul liturgic. La momentul chinonicului elena Raisa Radu, membră a grupului de cateheză „Prietenii Sfântului Matei”, a interpretat mai multe pricesne închinate Maicii Domnului.

 

Părintele Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu.

 

În cuvântul Său preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail a vorbit despre începutul Postului Crăciunului, despre modul în care suntem datori să ne primenim sufletul în timpul acestui post, săvârșind fapte bune și despre exemplul de credință jertfelnică pe care ni-l dă Sfântul Apostol și Evanghelist Matei.

 

După Sfânta Liturghie, s-a săvârșit slujba de pomenire a fericiților ctitori, slujitori, miluitori și binefăcători ai acestei biserici și a binecuvântat masa pregătită de ostenitorii parohiei și Consiliul Parohial.

Related Posts