Săptămâna Legumelor și Fructelor Donate

Grație implicării cadrelor didactice din cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul”, din municipiul Slobozia, județul Ialomița, alături de elevi, părinți și alți colaboratori, s-a putut duce la bun sfârșit ediția din acest an a Campaniei „Săptămâna Legumelor și Fructelor Donate”, care s-a desfășurat în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, în perioada 21 – 25 noiembrie 2022.

În baza Protocolului de Colaborare care există între instituția de învățământ și parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Protopopiatul Slobozia, din municipiul Slobozia, acțiunea s-a realizat prin biserică, legumele și fructele selecționate fiind distribuite către familii defavorizate și către Centrul de Plasament Nr. 2, din Slobozia.

Elevii au fost coordonați de domnul Adrian Gabriel Stroe, director adjunct și profesor de religie, de doamna Adina Bobîrnichi, profesor de limba engleză, de doamna Elena Niță, profesor de chimie și de preotul Ionuț Butu, profesor de religie și slujitor la parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din municipiul Slobozia.

Se aduc mulțumiri tuturor celor implicați și rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească celor care lucrează credința prin fapte.

 

A consemnat preotul Ionuț Butu, slujitor la parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și profesor de religie la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, din municipiul Slobozia, județul Ialomița.

Related Posts

Sari la conținut