Marți, 13 decembrie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în sala de ședințe a Protopopiatului Slobozia s-au întrunit preoții slujitori de la parohiile arondate Protopopiatului Slobozia pentru ședința administrativă lunară.
În cadrul ședinței a participat ca reprezentant din partea Centrului Eparhial, Preacucernicul Părinte Tănase Alexandru, Inspector Eparhial, care a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
În debutul întâlnirii, PC Pr. Popescu George, preot paroh la parohia Pitișteanu, a susţinut referatul cu tema „Denaturarea rugăciunii prin influența religiilor orientale și a practicilor pseudo-religioase”.
Părintele Protopop Laurențiu Cioranu a transmis adresele primite din partea Centrului Eparhial îndemnând preoții la intensificarea lucrării pastoral misionare în parohii cu ocazia vizitelor pastorale din perioada sărbătorilor de iarnă.
Ședința s-a încheiat prin intonarea cântării ,,Cuvine-se cu adevărat…”.
A consemnat Pr. Ferbințeanu Daniel – Secretar al Protopopiatului Slobozia