Dezbatere catehetică în cadrul Concursului național catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”

Pe data de 23 februarie 2023, în cadrul Parteneriatului de colaborare încheiat între Parohia Amara II – „Schimbarea la Față” și Clubul seniorilor ,,Răsărit în amurg’’, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a avut loc o dezbatere catehetică între tineri ai Grupului de cateheză „Biserica Albastră” coordonat de preot paroh Clementin Matache și persoane vârstnice aflate în evidența Direcției de Asistență Socială -Slobozia sub egida și la inițiativa căreia își desfățoară activitatea acest club.

Întâlnirea a început cu întrebări și răspunsuri din ambele direcții prin care persoanele aflate la vârsta senectuții au împărtășit din experiența lor de viață, experiență dobândită într-o perioadă de restricții și îngrădiri sociale, religioase și culturale. Chiar și așa, ei au jucat și joacă un rol important în educația religioasă și nu numai, a tinerei generații, fiind adevărați pedagogi în societate, în general și în sânul familiei, în special. La rândul lor, tinerii au mărturisit că cele mai bune sfaturi de viață le-au primit de la bunicii, care i-au și învățat primele rugăciuni ale copilăriei, precum și calea bisericii. Ei pot fi adevărate exemple de disciplină, respect și cumpătare prin viața lor echilibrată. La îndemnul celor vârstnici, copiii au învățat și învață să aprecieze și să utilizeze eficient privilegiile pe care societatea contemporană le oferă și de care generația în vârstă era privată: libertatea de manifestare religioasă, culturală și socială, progresele tehnologice, îndeosebi în ceea ce privește mijloacele de comunicare, accesul rapid și liber la informații etc.

Dezbaterea s-a încheiat cu susținerea de către părintele Clementin Matache, cel care a și moderat întâlnirea, a catehezei ,,Educația și formarea tinerilor în direcția responsabilizării, cinstirii și respectării persoanelor în vârstă’’. La această activitate cultural-catehetică ce se înscrie de altfel în programul de activități din cadrul Concursului național catehetic ,,Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului’’, au participat și  asistenți și lucrători sociali ai Direcției de Asistență Socială. La final au fost dăruite iconițe de către tinerii din Grupul de cateheză.

Au consemnat Roxana Șerban și Andrada Ghiduruș – Grupul de cateheză „Biserica Albastră’’

Related Posts

Sari la conținut