Puțini oameni mai știu să ofere bunătate celor din jur! Pentru a avea o viață frumoasă, este nevoie să porți în suflet anumite valori: iubire, respect, credință și bunătate.

Miercuri, 5 aprilie 2023, la Școala Profesională Specială „Ion Teodorescu” Slobozia, a avut loc activitatea de voluntariat din cadrul Protocolului de colaborare „Dar din dar, te face voluntar”, dintre Școala Profesională Specială „Ion Teodorescu” Slobozia, Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” Bucu, Protopopiatul Slobozia, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România și American Councils for International Education România.

Activitatea a fost coordonată de doamna director Ioana Mădălina Neagu, profesor Daniela Matei, profesor Andreea Alina Nae și profesor Monica Mitu.

Alături de elevi au fost prezenți și părintele secretar al Protopopiatului Slobozia Daniel Ferbințeanu și doamna asistent social Anastasia Pătrașcu.

Părintele secretar a vorbit elevilor despre valoarea voluntariatului, subliniind ideea că a ne implica în activități de voluntariat înseamnă a ne dezvolta empatia, sensibilitatea sufletească, dăruirea și dragostea față de aproapele nostru.

Elevii Școlii Gimnaziale „Sfântul Ierarh Nicolae” Bucu au demonstrat prin colecta de haine și dulciuri că știu să dăruiască necondiționat și să aducă bucurie în sufletul celor care au fost mai puțini norocoși.

Sărbătorile de Paști reprezintă un bun prilej de a dărui. Un om care dăruiește din toată inima primește în schimb o bucurie de nedescris.

Cel mai important lucru pe care îl poate oferi activitatea de voluntariat este faptul că îi învață pe copii să lucreze în echipă. Elevii școlilor partenere au socializat și au lucrat tablouri deosebite în cadrul unui atelier tematic. Prin acest tip de activități, elevii își fac prieteni, deprind abilități, obțin cunoștințe, învață să își ajute semenii aflați în situații dificile, dau dovadă de compasiune, înțelegere și dragoste.

Întâlnirea s-a dovedit a fi un succes, lucru demonstrat prin feedback-ul celor prezenți, care vor rămâne mult timp în gând și în suflet cu îndemnul Părintelui Nicolae Steinhardt „Dăruind vei dobândi!”.

A consemnat profesor Daniela Matei.

Related Posts

Sari la conținut