Sărbătoarea Floriilor în suflet de copil

Vineri, 7 aprilie 2023, la Biserica parohială din localitatea Andrășești, cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, sub îndrumarea preotului paroh Comșa Nicușor, a fost organizat atelierul de confecționat coronițe din salcie, împodobindu-le cu tricolor de către copii, pentru sărbătoarea „Intrării Domnului în Ierusalim”. Aceste coronițe au fost dăruite creștinilor, în Duminica Floriilor, după ce au fost binecuvântate de preotul paroh. Copiii au lucrat cu dragoste, lucrare ce ne aduce aminte de atenția dumnezeiască a lui Hristos pentru fiecare om. Astfel, în ziua de Florii, creștinii au avut bucuria de a așeza la icoane și la intrarea în casă coronițele de stâlpări ce ne amintesc de nesfârșita iubire jertfelnică a Mântuitorului  nostru Iisus Hristos și ne îndeamnă să medităm  la Săptămâna Patimilor Sale.

A consemnat  preotul paroh Comșa Nicușor.

Related Posts

Sari la conținut