Grupul de cateheză „Biserica Albastră” de Ziua Internațională a Copilului la DGASPC Ialomița

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, pe data de 1 iunie 2023, copii și tineri ai Grupului de cateheză „Biserica Albastră” al Parohiei Amara II – „Schimbarea la Față”, coordonat de preot Clementin Matache, au desfășurat o activitate artistică la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița la care au participat peste 50 de copii instituționalizați de la diverse centre sociale sau aflați în plasament.

În cadrul activității, intitulată sugestiv ,,Zâmbet de copil”, o parte dintre soliștii vocali ai Grupului de cateheză (George Băicoianu, Andrada Ghiduruș și Bianca Necula) au susținut un spectacol, aflat de altfel la a VIII-a ediție, constând în recitaluri muzicale pe placul copiilor  răsplătite cu ropote de aplauze și au animat atmosfera cu voie bună și empatie, iar ceilalți membri ai grupului au desenat copiii pe față. Totodată au socializat cu beneficiarii Direcției, respectiv cu cei participanți la spectacol, transmițând bucuria specifică zilei dedicate celor mici, dar și celor mai mari.

,,Chiar dacă la început eram mai timizi, în cele din urmă, animați de ritmul cântecelor și încurajați de interpreți, atmosfera s-a degajat și am început să dansăm, să cântăm împreună, să fim desenați pe față și să desenăm și noi, să conversăm, legând prietenii sau refăcând prietenii, invocănd amintirile frumoase de la edițiile anterioare”- Mădălina – beneficiară a Direcției.

La final, toți copiii au gustat din dulciurile și prăjiturile oferite din partea parohiei.

A consemnat Alina Dinu – Grupul de cateheză „Biserica Albastră

Related Posts

Sari la conținut