Protopopiatul Slobozia – Ședință administrativă – iulie 2023

Marți, 11 iulie 2023, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la sediul Protopopiatului Slobozia s-a desfășurat ședința administrativă lunară.

În cadrul întâlnirii a participat ca reprezentant din partea Centrului Eparhial, Preacuviosul Părinte  Rafail Mîţ –  Vicar Eparhial, care a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, povățuind pe toți cei prezenți la responsabilitate în slujirea preoțească.

În debutul întâlnirii, PC Pr. Cocoș Ionuț, preot paroh la Parohia Murgeanca, a susţinut referatul cu tema Anton Pann – activitatea de românizare a cântărilor bisericești”.

Părintele Protopop Laurențiu Cioranu a comunicat adresele primite din partea Centrului Eparhial îndemnând preoții la implicare cu privire la sarcinile pe care le au de dus la îndeplinire în perioada următoare, în parohii.

Ședința s-a încheiat prin intonarea cântării ,,Cuvine-se cu adevărat…”.

A consemnat Pr. Ferbințeanu Daniel – Secretar al Protopopiatului Slobozia

Related Posts

Sari la conținut