Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Murgeanca și-a sărbătorit hramul

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 14 – 15 august 2023, cu ocazia hramului, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Murgeanca au fost aduse spre închinare moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, Făcătorul de Minuni.

Cu acest prilej, a fost organizată o procesiune unde a participat părintele protopop Laurențiu Cioranu, care a transmis binecuvântarea Preasfinției Sale și a săvârșit, alături de mai mulți preoți și credincioși, „Acatistul Sfântului Nectarie”. Astfel, s-au rostit rugăciuni pentru tămăduirea sufletelor și trupurilor enoriașilor, care, prin implicarea preotului paroh Ionuț Cocoș, a Consiliului și Comitetului Parohial, au participat și la o agapă frățească, mulțumind pentru binecuvântările primite.

A consemnat Preot Ionuț Cocoș

Related Posts

Sari la conținut