Pelerinaj organizat de Parohia Cuza Vodă

În perioada 21 – 23 august 2023, mai mulţi credincioşi de la Parohia Cuza Vodă cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”- Slobozia, jud. Ialomiţa, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, au mers într-un pelerinaj  la mai multe Mănăstiri din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, și anume: Mănăstirea Petru Vodă, Catedrala Mitropolitană de la Iași,  Mănăstirea Sihăstria Secu, Mănăstirea Hadâmbu și Mănăstirea ”Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

 

În aceste pelerinaje, credincioşii au avut ocazia de a se bucura duhovniceşte şi de a-şi îmbogăţi cunoştinţele cu privire la râvna de care au dat dovadă Sfinţii în această viaţă trecătoare şi care acum au devenit modele vrednice de urmat şi moştenitori în Împărăţia Cerurilor.

 

Deci, a fost un prilej de îmbogăţire spirituală, de comuniune şi comunicare, de relaxare şi linişte sufletească, stări de care avem nevoie în această viaţă prin respectarea poruncilor Bisericii în vederea dobândirii mântuirii. Grupul de credincioşi a fost însoţit de Preacucernicul Părinte Dumitru Păduraru.

 

A consemnat Preot Paroh Păduraru Dumitru.