Acțiunea umanitară de voluntariat pentru copii aflați în dificultate Expoziția – Concurs „Un ouț pentr-un bănuț”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 22 – 26 aprilie 2024, la sediul Grădiniței cu Program Prelungit „Piticot” Slobozia, prin amabilitatea doamnei director Nan Steluța, se desfășoară acțiunea umanitară de voluntariat „Un ouț pentr-un bănuț”, ediția a XVII-a.

Evenimentul face parte din calendarul activităților cuprinse în cadrul parteneriatului educativ „Lăsați copiii să vină la mine!” dintre Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” Slobozia și Protopopiatul Slobozia, reprezentat de Părintele Protopop Laurențiu Cioranu.

Această activitate a devenit o tradiție în marea familie creștină a celor două instituții. Anul acesta ne-am bucurat și de implicarea Gradiniței cu Program Prelungit „Junior” Slobozia; Grădiniței cu Program Prelungit „Dumbrava minunată” Slobozia, precum și Grădiniţei cu Program Prelungit „Voinicelul” Slobozia.

Copiii, părinții și doamnele educatoare, ca-n fiecare an, au jertfit răbdare, timp și talent pentru a făuri aceste mici bijuterii, aranjamente de ouă încondeiate, felicitări, utilizând diferite tehnici, dând dovadă de creativitate, originalitate și dăruire. Părintele Ion Costache, responsabil cu Biroul de Catehizare în Protopopiatul Slobozia, împreună cu doamna Mihaela Leuștean, Inspector școlar pentru Învățământul Preșcolar și doamna Daniela Fira, reprezentant  al Centrului Cultural „Ionel Perlea” Slobozia, membrii ai juriului, au oferit și premii pentru cele mai reprezentative lucrări, deși a fost foarte dificil.

Reprezentanții celor două instituții partenere adresează mulțumiri tuturor celor care se implică în organizarea acestei acțiuni, care pot fi socotiți, pe bună dreptate, făuritori ai clipelor de lumină pentru cei necăjiți.

Scopul evenimentului este strângerea fondurilor necesare pentru ca micii creștini din familii aflate în dificultate să-și sporească bucuria Sfintelor Paști în haine noi, conform tradiției.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia

Related Posts

Sari la conținut