Sfințire de troiță la Căminul pentru persoane vârstnice ,,Ing. Vadim Rusu” din localitatea Balaciu

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în ziua de 22 iunie 2024, a fost sfințită troița din curtea Căminului pentru persoane vârstnice ,,Ing. Vadim Rusu” din localitatea Balaciu. Troița ilustrează sărbătoarea ,,Acoperământul Maicii Domnului”, protectoarea vârstnicilor.

La eveniment au participat beneficiari și angajați ai Căminului, doamna director Mărioara Micu, inițiatoarea proiectului, domnul Valentin Drăgan, prin al cărui efort financiar a fost ridicată troița, și enoriași ai parohiei.

Slujba a fost oficiată de părintele paroh Marian Zăvoeanu și de părintele Oancea Daniel, de la parohia ,,Sfânta Treime” din Urziceni.

A doua zi, de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, părintele Marian Zăvoeanu i-a vizitat pe beneficiari, binecuvântându-i și dăruindu-le frunze sfințite de nuc – simbol al acestei sărbători.

A consemnat Preot Paroh Marian Zăvoeanu, Parohia Balaciu

Related Posts

Sari la conținut