Marți, 09 iulie 2024, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în Protopopiatul Slobozia a avut loc ședința administrativă lunară la sediul Protopopiatului Slobozia.
În cadrul ședinței a participat ca reprezentant din partea Centrului Eparhial, Preacucernicul Părinte Munteanu Cristian Ștefan, Consilier Economic, care a transmis binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
În debutul întâlnirii, PC Pr. Comșa Nicușor, preot slujitor la Parohia Andrășești, a susţinut referatul cu tema „Catehizarea credincioșilor cu privire la sănătate și la cercetarea și îngrijirea bolnavilor, ca datorie mântuitoare a fiecărui credincios”.
Părintele Protopop Laurențiu Cioranu a comunicat adresele primite din partea Centrului Eparhial îndemnând preoții la implicare în combaterea acțiunilor prozelitiste sectare în parohii.
Ședința s-a încheiat prin intonarea cântării ,,Cuvine-se cu adevărat..”.
A consemnat Pr. Ferbințeanu Daniel – Secretar al Protopopiatului Slobozia