Taina Sfântului Maslu la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 01 iulie 2024, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru pacienții internați pe secția de oncologie a spitalului, în prezența cadrelor medicale și a personalului instituției.

       Astfel, părintele consilier Daniel Sturzoiu, părintele capelan Gheorghe Pascu și preoții: Albert Ionuț Abutoaei de la Parohia Ograda și Alexandru Ștefan de la Parohia Țăndărei au rostit rugăciuni pentru sănătatea trupescă și sufletească a tuturor celor aflați în suferință. La finalul întâlnirii, s-au distribuit iconițe și cărți de rugăciune tuturor celor internați pe secția menționată.

Activitatea a fost organizată cu prilejul „Anului Omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia

Related Posts

Sari la conținut