Bucurie duhovnicească la începutul Postului Sfintelor Paști pentru rezidenții Căminului „ing. Vadim Rusu” Balaciu

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, vineri, 11 martie 2022, preoții slujitori de la Parohiile Perieți și Tovărășia din cadrul Protopopiatului Slobozia au săvârșit Taina Sfântului Maslu pentru rezidenții de la Căminul pentru persoane vârstnice „ing. Vadim Rusu” Balaciu.

Lună de lună, bunicii găzduiți în cămin așteaptă vizita preoților pentru alinarea durerilor trupești și sufletești”, ne mărturisește doamna director Micu Mărioara.

Asistentul social Anastasia Pătrașcu a oferit doamnelor prezente felicitări realizate cu multă dragoste de către elevii de la Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” Bucu, prin implicarea cadrelor didactice: Daniela Matei, Luminița Bârsan, Ana Câmpeanu și Rebeca Gheorghe.

Vă rugăm să priviți în continuare cerul albastru plin de stele, să ascultați cântecul păsărilor, să atingeți petalele delicate ale florilor, să vă bucurați de fiecare bucățică de frumos pe care o vedeți, simțiți și auziți” – sunt gânduri transmise de către elevi, prin tânăra Ana Maria Toader, clasa a VIII-a.

Beneficiarii căminului au primit cu bucurie darurile și au mulțumit pentru rugăciuni, binecuvântare și pentru cuvintele de încurajare.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia

Related Posts

Sari la conținut