Ocrotitorul Protopopiatului
Sfântul Mare Mucenic Mina 11 noiembrie
Ocrotitorii Eparhiei
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi 22 septembrie
Ocrotitorii Eparhiei
Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți, Epictet și Astion de la Halmyris 8 iulie
Joi, 21 mai 2026, copiii de la Școala Gimnazială din Valea Ciorii au participat, alături de cadrele didactice, cu emoție și bucurie la Sfânta Liturghie săvârșită la biserică, apoi, împreună cu părintele paroh Stanciu Gabriel, au mers la Monumentul Eroilor, unde au depus flori și au comemorat eroii neamului. Astfel, într-o atmosferă solemnă, elevii au învățat să păstreze valorile creștine și respectul față de cei care s-au jertfit pentru țară și credință. A consemnat preot Stanciu Gabrie...
Cele mai noi informații din biserici și mănăstiri aflate în Bărăgan...
Revenirea doamnei Prof. Luminița Barcari la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița readuce în actualitate declarațiile făcute de aceasta la începutul anului 2026, atunci când și-a just...
Biroul Mass-Media
Un început de an școlar cu bucurie și binecuvântare 11.09.2026
Biroul Mass-Media
Ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor ziua de 9 septembrie 2026 09.09.2026
Biroul Mass-Media
Slujire arhierească la Parohia Volna din municipiul Călărași, de praznicul Nașterii Maicii Domnului 08.09.2026