Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 16 – 17 ianuarie 2025, Protopopiatul Slobozia prin parohiile arondate, conform unei planificări anuale, vine în sprijinul rezidenților de la Căminele pentru persoane vârstnice din Slobozia și Balaciu, alinându-le suferințele trupești și sufletești prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu.
Taina Sfântului Maslu îi ajută pe bolnavi să se vindece de boală și să-și îndure suferințele pe care le provoacă aceasta, feriți de tristețe și de deznădejde, păstrându-și credința și încrederea în Dumnezeu. Un alt scop deosebit de important al Maslului este iertarea păcatelor și curățirea sufletului și a trupului spre mântuirea bolnavului și spre viața cea veșnică din Împărăția Cerească. Bolnavul are nevoie de încurajare, înțelegere și mai ales de dragostea celor din jur. „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi!” (Matei 11,28).
În acest context, Protopopiatul Slobozia a desfășurat două activități destinate persoanelor vârstnice:
Joi, 16 ianuarie 2025, a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de către preoții slujitori de la Parohiile Bora și Scânteia pentru seniorii de la Centrul de îngrijire şi Asistenţă Socială Slobozia.
Vineri, 17 ianuarie 2025, preoții slujitori de la Parohia Ciochina au săvârșit Taina Sfântului Maslu și au rostit rugăciuni pentru mângâierea sufletească și sănătatea trupească a rezidenților de la Căminul pentru persoane vârstnice „ing. Vadim Rusu” Balaciu.
Preoții slujitori au rugat pe Milostivul Dumnezeu să dăruiască bunicilor noștri sănătate, izbăvire de păcate, răbdare și credință nestatornică în ajutorul și dragostea Sa. Toți cei prezenți au fost miruiți și binecuvântați pentru sănătatea sufletului și vindecarea trupului.
Beneficiarii centrelor au primit cu bucurie vizita preoților și au mulțumit pentru rugăciuni, binecuvântare și pentru cuvintele de încurajare.
A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia





