Activitate filantropică în sprijinul persoanelor vârstnice și familiilor aflate în dificultate

        În perioada 24 – 26 noiembrie 2025, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), Protopopiatul Slobozia în colaborare cu Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului” – structura Școala Gimnazială „Gh. Lazăr” din municipiu, a desfășurat Campania socială „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, sub îndemnul Dăruiește din inimă sănătate: un fruct, o legumă, un gest de bunătate.”

       Astfel, sub coordonarea doamnei director și a cadrelor didactice, elevii și părinții au răspuns cu dragoste îndemnului de a oferi bucurie celor aflați în dificultate și au realizat o colectă de fructe și legume pe care asistentul social Anastasia Pătrașcu le-a oferit familiilor și persoanelor vârstnice beneficiare ale Protopopiatului Slobozia. 

       Scopul activității a fost atins, deoarece împreună am reușit să ajungem la semenii aflați în nevoie, iar elevii au învățat ce înseamnă solidaritatea și cât de important este să ne păstrăm  sănătatea, ca dar de la Dumnezeu.

      A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia