Joi, 5 decembrie 2024, cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntarilor și în ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” din municipiu a desfășurat activitatea umanitară „Împreună aducem bucurie –Moș Nicolae alături de copii”.
Cunoscând foarte bine tradiția legată de sărbătoarea Sfântului Nicolae, de a lăsa daruri în ghetuțele copiilor ascultători, micii creștini și-au dorit, împreună cu părinții și cadrele didactice, să fie generoși și buni, asemenea Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni. Astfel, copiii au oferit prietenilor lor din Parohiile Murgeanca, Dimieni și Păltiniș pachete cu îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și dulciuri. Preoții prezenți la întâlnire au mulțumit tuturor celor implicați în desfășurarea acțiunii pentru darurile oferite.
Prin activitățile desfășurate în cadrul parteneriatului dintre Protopopiatul Slobozia și Grădinița cu Program Prelungit „Piticot”, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, ne dorim să promovăm sărbătorile religioase, colaborarea dintre Biserică și Grădiniță, precum și formarea unui comportament moral-religios.
A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia








