ARTICOLE
NOV
29
THU

Sfântul Apostol Andrei – ocrotitorul românilor

Categoria Noutăți    |     05:45

Sfântul Apostol Andrei – ocrotitorul românilor

Joi, 29 noiembrie 2012, Protopopiatul Slobozia, în cadrul parteneriatului cu Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 din Slobozia, a desfăşurat la Muzeul Naţional al Agriculturii activitatea: „Sfântul Apostol Andrei – obiceiuri de iarnă”.

Mai întâi, părintele Constantin Pătraşcu de la Parohia Sfântul Dumitru, Slobozia, a vorbit copiilor, cadrelor didactice şi părinţilor despre Sfântul Andrei, cel întâi chemat dintre Apostoli, care a propovăduit şi strămoşilor noştri cuvântul Evangheliei lui Hristos, despre Sfântul Ierarh Nicolae, cel milostiv, care răsplăteşte cu daruri pe cei ce au făcut fapte bune în anul ce a trecut şi despre Marele Praznic al Naşterii Domnului, Crăciunul.

În continuare, doamna muzeograf Viorica Croitoru a prezentat pe înţelesul copiilor obiceiurile şi tradiţiile legate de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. A urmat apoi partea practică a activităţii când băieţii au pus grâu la încolţit, iar fetele, costumate ca mici gospodine cu şorţ şi batic, au împletit colăcei cu usturoi.

Toţi participanţii la acţiune au putut admira obiectele casnice vechi prezentate în expoziţia „Bucătăria de odinioară”.

Cei mici au primit în dar crenguţe de măr împodobite şi aşteaptă cu nerăbdare ca grâul din ulcica fiecăruia să încolţească.

A consemnat Anastasia Pătraşcu, asistent social, Protopopiatul Slobozia.