ARTICOLE
MAY
26
SUN

O faptă bună!

Categoria Noutăți    |     03:43

O faptă bună!

Prin colaborarea pr. paroh Dumitru Florin, de la parohia Nicoleşti – Protopopiatul Slobozia, cu domnişoara dirigintă Tudor Ana-Maria, profesoară de religie la şcoala generală nr. 195 din Bucureşti şi copiii de la clasa a-VI-a A, s-a realizat o colectă de jucării şi materiale auxiliare pentru copiii din satul Nicoleşti.

În data de 26-V-2013 micuţii au primit darurile în incinta grădiniţei din sat.

La primirea acestora au luat parte şi părinţii copiilor, bucurându-se împreună cu ei.

Mai jos redăm un fragment din impresiile unei eleve, care a participat la impărţirea cadourilor:

,,Când am ajuns acolo, în sat, l-am întâlnit pe preot şi am vizitat grădiniţa. Am stat puţin pe gânduri la faptul că, faţă de Bucureşti, casele, puţine la număr, sunt mai puţin impozante, iar copiii, mai puţin îngrijiţi şi mai puţin răsfăţaţi.

Atunci mi-am dat seama cât de norocoşi suntem şi că din multele lucruri de care ne bucurăm noi, suntem datori să împărţim şi altora care poate nu au atâtea.

Când am intrat şi am văzut o grupă plină de copilaşi aşteptând cuminţi pe scaune, mi s-a umplut inima de bucurie când am văzut în ochişorii lor o sclipire de fericire şi speranţă.

Speranţa la o minune care să-i ajute să înveţe mai bine şi să trăiască mai bine. Nu ne-a trebuit mult ca să intrăm în vorbă cu micuţii timizi şi să le împărţim jucăriile.”

A consemnat pr. paroh Dumitru Florin.