ARTICOLE
MAY
04
WED

SFINTELE PAŞTI LA PENITENCIARUL SLOBOZIA

Categoria Noutăți    |     12:34

SFINTELE PAŞTI LA PENITENCIARUL SLOBOZIA

În luna aprilie o atenţie deosebită a fost acordată desfăşurării activităţilor religioase specifice perioadei pascale, activităţi constând în slujbe speciale (denii), liturghii, spovedanii şi împărtăşanii, rugăciuni diverse în camerele de deţinere, Taina Sfântului Maslu şi activităţi filantropice.

Un moment deosebit al acestei perioade a fost vizita din 19 aprilie a Preasfinţitului Vincenţiu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. În cadrul vizitei s-a oficiat o rânduială liturgică cuprinzând rugăciuni de binecuvântare şi iertarea păcatelor.

Cu prilejul acestei vizite Preasfinţitul Vincenţiu a înmânat diplome de participare şi premii celor 12 persoane private de libertate care s-au remarcat în programul desfăşurat în colaborare cu Asociaţia „ Din inimă pentru aproapele”. În cadrul colaborării cu această asociaţie s-au organizat ateliere ocupaţionale unde s-au încondeiat ouă cu specific pascal. Totodată activitatea a avut şi un moment artistic, corul preoţilor din cadrul Protoieriei Slobozia oferind participanţilor un buchet de cântece religioase specifice sărbătorilor pascale. În continuarea activităţii Preasfinţia Sa a vizitat penitenciarul, binecuvântând persoanele private de libertate şi oferindu-le cărţi, iconiţe şi obiecte de cult. La sfârşitul activităţii a avut loc o întâlnire duhovnicească cu personalul la popota unităţii.

Începând cu 18 aprilie s-au oficiat slujbe speciale numite denii, cele mai importante fiind cea din 21 aprilie, Denia celor 12 Evanghelii şi cea din 22 aprilie, Denia Prohodului. în ziua de luni, în Săptămâna Mare s-a oficiat slujba Sfântului Maslu, cu sprijinul părintelui Bălan Ionuţ de la parohia Gheorghe Doja, slujbă la care au participat 12 persoane private de libertate cu afecţiuni medicale.

În Vinerea Mare s-a efectuat o ieşire în comunitate la Mânăstirea „Sf. Voievozi” din Slobozia, prilej cu care cele 10 persoane private de libertate s-au închinat la Sf. Mormânt şi la Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, conform obiceiului creştinesc.

În 23 aprilie, în Sâmbăta Mare, reprezentanţi ai parohiilor din cuprinsul Protoieriei Slobozia au oferit instituţiei noastre aproximativ 3500 ouă încondeiate şi 300 cozonaci, daruri ce au fost binecuvântate la Slujba Învierii oficiată în noaptea Sfintelor Paşti şi împărţite pe camerele de deţinere conform procedurilor legale.

Slujba de Înviere a fost oficiată în 24 aprilie participând aproximativ 40 persoane private de libertate, întregul program liturgic fiind transmis în direct prin sistemul de televiziune cu circuit închis. La toate slujbele oficiate în perioada pascală au participat în total 131 persoane private de libertate.

Mulţumim tuturor colaboratorilor şi partenerilor instituţiei noastre care ne-au oferit sprijin în desfăşurarea acestor activităţi duhovniceşti, iar celor care au oferit daruri persoanelor private de libertate, Dumnezeu să-i răsplătească din darurile Sale cele bogate!

03.05.2011

Preot capelan

Vasile Gabriel