ARTICOLE
MAR
16
SUN

Procesiune cu Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului (Străina) în oraşul Amara

Categoria Noutăți    |     03:14

Procesiune cu Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului (Străina) în oraşul Amara

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă. (Matei 6,33)

Cu binecuvântarea Preasfinţitului părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în ziua de 14 martie 2014, în oraşul Amara s-a desfăşurat procesiunea cu Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului (Străina) de la Schitul Horia. Pentru că în această perioadă esenţială în existenţa oricărui bun creştin, cea a Postului Sfintelor Paşti, activitatea duhovnicească trebuie înmulţită, locuitorii oraşului Amara, dar şi credincioşi din împrejuirimi au participat cu deschidere spirituală la procesiunea mai sus menţionată.

Călatoria duhovnicească a debutat cu o Slujbă de Te Deum la Parohia Amara I, având drept slujitori pe Preacuviosul Părinte Vicar Arhimandritul Rafail, Preacucernicii părinţi consilieri Gavrilă Cristi şi Florea Ion, Preacucernicul Părinte Protopop Dumitru Drăghici şi un impresionant sobor de preoţi şi monahi. După acest moment de comuniune duhovnicească, slujitorii, urmaţi de numărul mare de credincioşi au plecat în procesiune spre Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Amara. Această călătorie alături de Maica Domnului a fost marcată printr-o serie de cântări închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care a binecuvântat printr-o vreme frumoasă acest deosebit eveniment, mângâind prin căldura razelor de soare sufletele credincioşilor. Ajunşi la biserica Schitului Amara, închinătorii de toate vârstele au participat la oficierea unei slujbe de sfinţire a noului locaş de cult şi a unui clopot care va anunţa săvârşirea Sfintei Liturghii şi va chema creştinii la Tatăl Ceresc. În final, Preacuviosul Părinte Vicar Rafail a vorbit credincioşilor despre însemnătatea şi frumuseţea acestui moment, invitându-i să rămână aproape de Biserica lui Hristos şi să se regăsească în Cuvântul lui Dumnezeu în toate cele săvârşite. De asemenea, Preacuviosul Părinte Stareţ, Protosinghelul Antonie a adus cuvânt de mulţumire atât autorităţior locale, prezente la această procesiune, cât şi credincioşilor care, prin masiva participare au încununat momentul.

Icoana va rămâne spre închinare credincioşilor până duminică, 16 martie 2014.