ARTICOLE
APR
25
FRI

Alături de pelerini

Categoria Noutăți    |     04:34

Alături de pelerini

În săptămâna luminată Episcopia Sloboziei și Călărașilor a organizat procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Râșca, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii, al doilea hram al mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia. La această lucrare pastoral misionară au participat alături de Presfinția Sa Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor autoritățile locale și județene, toți preoții din eparhie, însoțiți de personalul neclerical angajat din parohii, și un număr impresionant de credincioși.

Veniţi din cele şase Protopopiate ale Episcopiei, preoții și credincioşii, care au aşteptat cu evlavie şi răbdare să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, așezată pe un baldachin în incinta mănăstirii Sfinții Voievozi, au primit din partea voluntarilor Asociaţiei „Din inimă pentru aproapele”, cozonac şi apă minerală. Această acţiune coordonată de Preacucernicul părinte Dumitru Drăghici, Protopop de Slobozia, s-a desfășurat cu sprijinul voluntarilor asociaţiei şi al elevilor de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Slobozia.