ARTICOLE
MAY
02
FRI

Ziua veteranilor la Slobozia

Categoria Noutăți    |     04:43

Ziua veteranilor la Slobozia

În ziua de 29 aprilie 2014, în municipiul Slobozia, orașul de reședință al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, s-a comemorat ziua veteranilor de război, în prezența autorităților locale și județene, dar și a celor trei veterani trecuți ușor de vârsta centenară. Manifestările s-au desfăşurat la monument „Colonel Popescu” din parcul Catedralei, unde s-a intonat imnul de stat, urmat de săvârșirea slujbei de pomenire de către un sobor de preoți , în frunte cu preacuviosul părinte arhimandrit Rafail Mîț, Vicar Eparhial și preacucernicul părinte Protopop Dumitru Drăghici.

Au luat cuvântul oficialități ale județului Ialomița și reprezentanți ai veteranilor de război, care au amintit de curajul demn de urmat al veteranilor în lupta pentru apărarea țării și a credinței strămoșești.

Evenimentul s-a încheiat cu depunerea de coroane și defilarea gărzii de onoare, în acompaniamentul fanfarei municipale.