ARTICOLE
JUL
19
SAT

Corala Sfântul Mina – Credință și Tradiție în spațiul cultural european

Categoria Noutăți    |     07:09

Corala Sfântul Mina – Credință și Tradiție în spațiul cultural european

În perioada 21 -26 iulie 2014, având binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu și cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița, Corala „Sfântul Mina” a Protopopiatului Slobozia dirijată de Părintele Cătălin Stanciu va pleca într-un turneu de promovare a credinței, culturii și tradiției ialomițene în Austria și Ungaria.

Turneul va cuprinde două concerte în Viena la Catedrala „Sfântul Stephan” din centrul metropolei austriece și la biserica românească în cadrul comunității de români din Viena și un concert în Budapesta la biserica ortodoxă românească.

Este cel de-al doilea turneu organizat de Corala „Sfântul Mina” în cadrul Proiectului de promovare a culturii ialomițene intitulat „Credință și Tradiție”, după ce în urmă cu un an a participat la evenimentele culturale desfășurate în Grecia la Mithililni.

[Array]