ARTICOLE
AUG
21
THU

Campanie de ajutorare a familiilor sinistrate din Oltenia!

Categoria Noutăți    |     06:07

Campanie de ajutorare a familiilor sinistrate din Oltenia!

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, parohiile și mănăstirile din cuprinsul Protopopiatului Slobozia au organizat colecte constând în produse neperisabile (ulei, zahăr, făină, orez, conserve, apă plată și minerală), produse de igienă, haine și pături, în vederea ajutorării familiilor sinistrate din județele Gorj, Vâlcea, Argeș și Olt.

Bunurile colectate (3.164 kg haine, 768 l ulei, 662 kg zahăr, 514 kg orez, 1,580 kg făină, 336 kg mălai, 282 conserve, 98 l apă plată și minerală, 23 pături, 1.010 kg cereale, 54 kg fasole, 59 pungi paste și 41 kg cartofi) au fost distribuite familiilor sinistrate din Parohia Vaideeni II, Arhiepiscopia Râmnicului, transportul fiind asigurat prin bunăvoința Domnului Drăgoi Ion din Slobozia.