ARTICOLE
JAN
25
SUN

Unirea Principatelor serbată la Slobozia

Categoria Noutăți    |     10:43

Unirea Principatelor serbată la Slobozia

An de an, ziua de 24 ianuarie devine prilej de a rememora un fragment important al istoriei românilor, cel al Unirii Principatelor.

În acest context, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preacuviosul Părinte Rafail, vicar eparhial, alături de Preacucernicul Părinte Protopop Dumitru Drăghici și un sobor de preoţi, a săvârşit slujba de Te-Deum, în prezenţa oficialităţilor județene și locale, a tinerilor, copiilor şi credincioşilor din municipiul Slobozia., în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreţ din istoria poporului român la împlinirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie importantă.

În cadrul manifestării, domnul Gigi Petre, Prefectul Judeţului Ialomița, a rostit un discurs în care a evocat importanţa şi semnificaţiile Unirii Principatelor Române, a Ţării Româneşti cu Moldova, act premergător pentru înfăptuirea Marii Uniri a tuturor românilor de la 1918.

La final, cei prezenţi, au întins o horă a unirii, urmată de parada militară în acompaniamentul fanfarei municipale.

La realizarea Unirii au contribuit şi mulți slujitori ai Bisericii. De pildă, mitropoliți Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei au fost preşedinţi ai Divanurilor Ad-Hoc convocate în toamna anului 1857 la Bucureşti şi Iaşi, iar în acestea au fost aleşi şi reprezentanţi ai mănăstirilor şi ai preoţilor de mir de la fiecare eparhie, cei mai mulţi exprimându-şi dorinţa de a se realiza unirea celor două ţări. Lucrările Adunărilor elective care l-au ales ca domnitor pe Alexandru Ioan Cuza au fost prezidate tot de cei doi mitropoliţi.