ARTICOLE
MAY
23
SAT

Înălţarea Domnului și Ziua Eroilor prilej de comuniune în rugăciune

Categoria Noutăți    |     06:51

Înălţarea Domnului și Ziua Eroilor prilej de comuniune în rugăciune

Joi 21 mai 2015, în ziua Înălţării Domnului și a prăznuirii Sfinților Împărați Constantin și Elena, credincioşii parohiei Stejaru au participat alături de preotul paroh la slujba Sfintei Liturghii, oficiată în biserica parohială Sfântul Ierarh Nicolaie. Aceştia au înălţat rugăciuni pentru a primi binecuvântare asemenea Sfinţilor Apostoli de la Mântuitorul Iisus Hristos, când „i-a dus afară până spre Betania şi ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer” (Luca, 24, 50-51).

După momentul liturgic din sfânta biserică, credincioșii au mers la monumentul eroilor din parohie unde s-a săvârșit slujba de pomenire pentru sufletele celor care şi-au dat viaţa pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti. Împreună slujitori au fost părintele Negoiță Dante și părintele Ștefănescu Gabriel de la parohia Păltiniș

Evenimentul s-a încheiat cu depunerea de corone și flori.

A consemnat părintele Negoiță Dante, parohia Stejaru.