ARTICOLE
AUG
11
THU

Slujbă pentru ploaie în parohia Perieți

Categoria Noutăți    |     07:52

Slujbă pentru ploaie în parohia Perieți

Miercuri, 10 august 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, s-a oficiat slujba la vreme de secetă, de către părintele protopop Ionuț Butu, protos, părintele secretar Laurențiu Cioranu, părintele Constantin – Ion Arzoiu, preot paroh, părintele Ioan – Constantin Bălan şi părintele Dante – Marius Negoiță.

La sfânta slujbă au participat domnul primar Adrian Merlea, consilieri locali, domnul director al școlii din localitate – Ion Avrămiță, copii, tineri şi vârstnici, care împreună cu soborul de preoți s-au rugat cu evlavie şi smerenie pentru ca Preabunul Dumnezeu să trimită ploaie pământului însetat al Bărăganului.

Părintele Protopop, a ținut un frumos cuvânt de învățătură, în care a menționat faptul că sunt foarte importante rugăciunile tuturor, mai ales, în situații dificile, precum seceta.

Domnul primar a invitat reprezentanți ai televiziunii „România TV”, respectiv pe doamna Dima Mihaela şi domnul Dima Norocel, care au filmat secvențe din timpul sfintei slujbe.

Preabunule Dumnezeu „trimite peste noi ploi bune, ca să ne săturăm de apă şi pământul nostru să – şi dea roadele la vreme cuvenită, spre hrana noastră şi a animalelor celor necuvântătoare”.

A consemnat părintele Constantin – Ion Arzoiu, parohia Perieți.