ARTICOLE
SEP
05
MON

Rolul Bisericii în formarea tinerilor creștini

Categoria Noutăți    |     11:05

Rolul Bisericii în formarea tinerilor creștini

Miercuri, 31 august 2016, la sediul Protopopiatului Slobozia, a avut loc cea de-a treia întâlnire din cadrul proiectului educațional „Clubul de vară”.

Grupul de beneficiari s-a întâlnit cu părintele capelan Vasile Gabriel de la Penitenciarul Slobozia.

După ce a fost rostită rugăciunea „Tatăl nostru”, sub îndrumarea părintelui protopop Butu Ionuț, părintele capelan a vorbit copiilor și tinerilor prezenți despre importanța Bisericii în viața oamenilor, despre apropierea de Dumnezeu prin lucrarea faptelor bune și evitarea celor rele, despre asumarea rolului în familie. De asemenea, părintele a îndemnat tânăra generație să urmeze sfaturile părinților, profesorilor și preotului duhovnic, mergând la Biserică, spovedindu-se și împărtășindu-se.

Întâlnirea a continuat cu un dialog interactiv în care copiii, tinerii și părinții acestora au fost interesați să cunoască și aspecte legate de persoanele private de libertate (motivul pentru care au fost închiși, cum decurge o zi în penitenciar, care sunt activitățile care se desfășoară în penitenciar, cum trebuie să te comporți pentru a nu ajunge în detenție, etc.) la final toți expimându-și dorința de a vizita penitenciarul.

Activitatea s-a încheiat cu realizarea de desene și picturi despre familie.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social, Protopopiatul Slobozia.