ARTICOLE
SEP
13
TUE

Eşti de neînlocuit

Categoria Noutăți    |     07:31

Eşti de neînlocuit

În perioada 05 – 10 septembrie 2016, cu ocazia Zilei Mondiale de Prevenire a Suicidului, în sistemul penitenciar din România au loc manifestări în cadrul proiectului „Eşti de neînlocuit”, iniţiat şi derulat sub tutela Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Cu această ocazie, la nivelul Penitenciarului Slobozia au fost organizate activităţi de informare şi sensibilizare a conştiinţei publice în raport cu problematica suicidului, în vederea creşterii gradului de conştientizare pentru această problematică. Membrii personalului, persoanele private de libertate participante şi invitaţii (specialişti în domeniul medical, psihologi, preoţi sau cadre didactice) au încercat să găsească prin dialog, soluţii la situaţiile de criză şi să promoveze încrederea în sine şi în sprijinul semenilor.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la activităţile desfăşurate au participat părinte Protopop Ionuț Butu și părintele Laurențiu Cioranu – secretarul Protopopiatului Slobozia, alături de colaboratori ai Penitenciarului Slobozia din cadrul instituţiilor publice locale: Direcţia de Sănătate Publică, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Ialomiţa, Serviciul de Probaţiune, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor,Liceul de Artă „Ionel Perlea” din Slobozia.

Campania derulată în sistemul penitenciar, ajunsă la a doua ediţie, plasează România în rândul ţărilor care s-au implicat cu promptitudine în eforturile întreprinse de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru scăderea ratei de suicid cu 10 procente până în anul 2020.

Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului pune accent pe valoarea sentimentală şi universală a solidarităţii cu semenii noştri, unii dintre ei alegând să recurgă la gesturi dramatice atunci când se confruntă cu situaţii de viaţă problematice.