ARTICOLE
SEP
15
THU

Cu mic, cu mare la deschiderea noului an școlar

Categoria Noutăți    |     08:40

Cu mic, cu mare la deschiderea noului an școlar

Cu mic, cu mare, copiii și părinții au participat în data de 12 septembrie 2016 la deschiderea noului an școlar. Pentru a mijloci acumularea de noi cunoștințe, în noul an școlar, preoții Dumitru Vasile și Spătaru Ionel au săvârșit slujba de Te – Deum și rugăciuni pentru elevii Școlii Profesionale Traian. Într-un cadru festiv, fiind de față profesorii școlii, precum și autorități publice și locale, copiii au primit binecuvântarea lui Dumnezeu la acest nou început.

Pentru a facilita accesul la educație pentru toți, parohia Traian II, „Sfântul Niceta de Remesiana”, a acordat unui număr de 12 copii din familii defavorizate, rechizite și ghiozdane, în valoare de 1000 de lei, în cadrul parteneriatului activ, pe care parohia îl are încheiat cu Școala.

A consemnat preot Spătaru Ionel, parohia Traian II.