ARTICOLE
JUL
25
TUE

Ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia

Categoria Noutăți    |     08:20

Ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia

Marți, 18 iulie 2017, a avut loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia. Din partea Centrului Eparhial a participat la această întâlnire Preacucernicul părinte Arhidiacon Nicușor Silviu Dascălu, Consilier Mass – Media, care, după rostirea rugăciunii de început, a transmis preoților prezenți binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

Părintele Soare Sorinel Cristinel a susținut referatul cu tema: „Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, Sfântul Ioan Damaschin şi Sfântul Teodor Studitul – figuri emblematice ale anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti”.

Hotărârile Permanenței Consiliului Eparhial au fost prezentate de părintele Protopop Ionuț Butu, care a adus lămuriri pentru fiecare adresă în parte.

La final Preacucernicul părinte Consilier Nicușor Silviu Dascălu a punctat aspectele legate de sectorul Mass – Media și a amintit de prozelitismul sectar prezent în parohiile Eparhiei noastre, aproape în fiecare an, în lunile iulie și august.

A consemnat părintele Laurențiu Cioranu, secretarul Protopopiatului Slobozia.