ARTICOLE
JAN
29
MON

Ziua Micii Uniri în Parohia Mărculești

Categoria Noutăți    |     12:45

Ziua Micii Uniri în Parohia Mărculești

În ziua de 24 ianuarie 2018, în Parohia Mărculești au fost comemorați 159 de ani de la Mica Unire a Principatelor Române de la Iași. Manifestările au debutat cu intonarea Imnului Național, cântat de copiii din cadrul proiectului ,,Educația o șansă pentru copiii din Mărculești” finanțat de Fundația Vodafone și Fundația Principesa Margareta a României.

Manifestarea a continuat cu săvârșirea slujbei de Tedeum la care toți participanții au înălțat rugăciuni pentru eroii căzuți pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea țării și întregirea neamului strămoșesc.

Activitatea de comemorare a Micii Uniri s-a încheiat cu dansul horii unirii in care s-au prins copiii, autoritățile locale si localnicii din comunitate.

La această aniversare au participat beneficiarii proiectului ,,Educația o șansă pentru copiii din Mărculești”, autoritățile locale, membrii și voluntarii Asociației Samarineni în comunitate și locuitorii comunei care au rămas profund impresionați de această comemorare.

A consemnat părintele Bănică Angelo, parohia Mărculești.