ARTICOLE
DEC
20
TUE

Corala “Sfântul Mare Mucenic Mina” invitată la spectacolul organizat de Protopopiatul Slobozia

Categoria Noutăți    |     02:50

Corala “Sfântul Mare Mucenic Mina” invitată la spectacolul organizat de Protopopiatul Slobozia

Marţi, 20 decembrie 2011, Corala "Sfântul Mare Mucenic Mina", dirijată de preacucernicul părinte Cătălin Stanciu, a participat, în calitate de invitat special, la spectacolul E vremea colindelor, organizat deProtopopiatul Slobozia şi Asociaţia "Din inimă pentru aproapele".

După cuvântul introductiv rostit de preacucernicul părinte inspector eparhial Constantin Pătraşcu, în care a subliniat însemnătatea colindelor tradiţionale în lucrarea misionară a Bisericii Ortodoxe – cea mai accesibilă formă de propovăduire a Evangheliei, pe scena Casei de Cultură Galax din municipiul de reşedinţă au evoluat corurile:

– Grupul de copii de la Centru educaţional "Micul prinţ", din Slobozia, dirijat de d-nele Ghiţă Adriana Mihaela şi Raluca Neacşu, cu piesele: Ce frumos e Pruncul!; Departe într-un staul!; Colo într-o iesle jos!;

– Grupul de copii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2, Slobozia, dirijat de d-ra Daniela Popa, cu colindele: Bună dimineaţa la Moş Ajun!; Astăzi s-a născut Hristos!; Linu-i lin!;

– Grupul de copii de la Şcoala nr. 2 "Sf. Andrei", Slobozia, dirijat ded-ra profesor Daniela Popa, cu piesele: Naşterea Domnului nostru; Fulgi de nea; O brad frumos! (în patru limbi);

– Grupul de copii de la Şcoala cu clasele I-VIII "Sf. Nicolae", din Bucu, dirijat de doamna învăţător Vizireanu Anişoara, interpretând: Poezii şi colinde: "Se apropie Crăciunul / Să ne rugăm împreună";

– Grupul de copii de la Şcoala cu clasele I-VIII, din Slobozia Nouă, dirijată de doamna profesor Daniela Matei şi doamna învăţător Fănica Damian, cu colindele: Versuri şi colinde: "La Pomul de Crăciun"; Pluguşorul; Urare de Crăciun;

– Corul „Primavera” al Liceului de Artă "Ionel Perlea", Slobozia, dirijat de doamna profesor Laura Populan, cu piesele: Iarna pe strada mea; Iarna e o poveste; Iată vin colindători; Moş Crăciun;

– Domnişoara Anastasia Grecu, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2, Slobozia: Melodia: "Dorul";

– Grupul de copii de la Grup Şcolar "Înălţarea Domnului", Slobozia,coordonator doamna învăţător Georgeta Stoian, cu sceneta religioasă"Naşterea Pruncului Iisus";

– Grupul de copii de la Liceului de Artă "Ionel Perlea", Slobozia, dirijat de doamna profesor Anca Lupu, cu piesele: Clopote de seară – compozitor rus; Jingle Bell Rock – Joe Bea land Jim Boothe; Deek The Hall – wels tradiţional coral; We Wish You a Merry Christmas – tradiţional English Folk Song; Colind uitat de V. Voiculescu;

– Orchestra de cameră "Arpeggiatto" a Liceului de Artă "Ionel Perlea", Slobozia

– Corul "Mihail Vulpescu" al Protopopiatului Călăraşi, dirijor domnul profesor Victor Păpuşoi, interpretând: Trei cântece de Crăciun;

– Grupul de copii de la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul", Slobozia,dirijor domnul profesor Sebastian Tudora, cu colindele: Cerul şi pământul; La Betleem, colo-n jos; În noaptea de Moş Ajun; Colinde, colinde de M. Eminescu;

– Grupul de copii de la Grupul Şcolar "Al. Ioan Cuza", Slobozia,dirijor doamna profesor Emilia Popa, cu colindele: Pe strada din Viflaim; Scoală gazdă din pătuţ; Sus boieri numai durmiţi;

– Corul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa, interpretând colinde tradiţionale romăneşti, în prezenţa colonelului Nicolae Parepa.

Evenimentul aflat la prima ediţie, organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi la iniţiativa preacucernicului părinte protopop Dumitru Drăghici, a surprins în mod plăcut pe cei prezenţi, sporindu-le bucuria duhovnicească pe care o dă minunea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

La final, preacucernicul părinte Cătălin Stanciu i-a mulţumit în mod special preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă, pentru dragostea pe care o arată faţă de corala Protopopiatului Slobozia.

A consemnat Pr. Andrei Gabriel Ghiaur – parohia Gheorghe-Doja.