ARTICOLE
MAR
24
SUN

„Marșul pentru viață” în Protopopiatul Slobozia

Categoria Noutăți    |     14:59

„Marșul pentru viață” în Protopopiatul Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în data de 23 martie 2019, s-a desfășurat și în municipiul Slobozia evenimentul intitulat „Marșul pentru viață”.

Anul acesta „Marșul pentru viață” a avut ca slogan îndemnul de a conștientiza faptul că orice om este „UNIC DIN PRIMA SECUNDĂ”

Procesiunea organizată a avut ca punct de pornire Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, participanții la mars străbătând orașul purtând însemne pro-viață, iar evenimentele artistice pentru marcarea evenimentului s-au desfășurat pe esplanada Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea”, unde participanții au asistat la un spectacol organizat de Protopopiatul Slobozia.

Prin acest eveniment s-a urmărit reafirmarea valorilor familiei creștine tradiționale, darul sfânt al vieții creștine prin nașterea de copii și creșterea lor în credință sfântă și iubire milostivă.

În debutul acțiunii, slujba de Te Deum a fost oficiată de preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicul părinte Ioan - Florin Simion, consilier administrativ-bisericesc și de preacucernicul părinte Ionuț Butu, Protopop de Slobozia.

Părintele Vicar a dat citire cuvântului Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, după care, părintele protopop Ionuț Butu a deschis evenimentul printr-un cuvânt de omagiu adus femeii, mamelor, prezentându-le ca pe niste altare de jertfă, pe care se sprijină familia, create din iubire și pentru a crea iubire din iubire, împlinind cuvintele Scripturii: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi.” (Facere 1,28).

 La acest spectacol au evoluat Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia și copiii grupurilor de cateheză ale parohiilor, dintre care amintim Grupul „Speranța” al parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Slobozia, Grupul catehetic al Parohiei „Sfântul Nicolae” Ciulnița, Grupul „Biserica Albastră” al parohiei „Schimbarea la Față” Amara, Grupul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Smirna. Spectacolul a fost închinat de programul folkloric susținut de Ansamblul „Doina Bărăganului”.

Totodată, s-au desfășurat ateliere de face painting, activități sportive și alte jocuri specifice evenimentului, realizate sub supravegherea preoților și profesorilor școlilor din municipiul Slobozia, dar și din localitațile limitrofe.

Cei prezenți au putut admira lucrările realizate de elevi ai școlilor și liceelor partenere, expuse în spațiile special amenajate în colaborare cu Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”.

Prin Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Slobozia s-au distribuit produse de patiserie și răcoritoare, dar și materiale specifice ideii promovate – pliante, cărți, bannere, baloane, etc.


Foto Credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor / Mihai Popîrlan