Protopopiatul Slobozia
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Grupul de cateheză Biserica Albastră - pelerinaj în Grecia și Turcia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 17-23 august 2019, Grupul de cateheză „Biserica Albastră” al Parohiei Amara II, coordonat de preotul Matache Clementin, a mers în excursie în Constantinopol și în provincia Tracia din estul Greciei.

Cu acest binecuvântat prilej în fosta capitală bizantină am vizitat Sfânta Sofia, monument arhitectural și simbol al creștinismului răsăritean, ridicată de împăratul Justinian în sec. al VI-lea, în prezent muzeu, dar și alte obiective religioase și istorice din cetatea Constantinopolului.

În Grecia am vizitat catedrala Sfânta Chiriachi din orașul-port Alexandroupoli unde am fost bine primiți de părinții slujitori, ca de fiecare dată, fiind a treia oară când venim, care ne-au prezentat un mic istoric al bisericii și al icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Chiriachi adusă din Asia Mică pe mare. Tot aici ne-am închinat la Sfintele Moaște găzduite de biserică – Sf. Iacov, fratele Domnului, Sf. Luca al Crimeei, Sf. Chiriachi și Sf. Metodia.

Prin acest adevărat pelerinaj am completat și aprofundat cunoștințele religioase și istorice dobândite la orele de religie și istorie, la fiecare biserică sau monument istoric, beneficiind de descrierile și informațiile de rigoare din partea părintelui nostru.

Au consemnat Dobre Anca și Tocileanu Denisa.

Noutati