Protopopiatul Slobozia
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Grupul de Cateheză al Parohiei Misleanu în pelerinaj la Tomis

Luni, 02 septembrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, preotul paroh Costache Ion de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Misleanu, din cadrul Protopopiatului Slobozia, a organizat o excursie de o zi la Constanța cu 20 de copii, membrii grupului catehetic al Parohiei. Excursia a fost răsplată pentru participarea în mod activ la ziua Comunei Perieți, de pe data de 15 august, printr-un program muzical care a cuprins cinci cântece patriotice.

În prima parte a zilei copiii au vizitat delfinariul, acvariul și micro-rezervația. Au fost foarte entuziasmați să vadă aici exemplare sau monumente ale naturii și specii rare cu o reprezentare tot mai redusă în biotopurile naturale. A urmat apoi Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, unde copiii au fost impresionați de modul cum se trăia în perioada comunistă, mod care pentru ei este incomprehensibil astăzi. La amiază au fost să se roage la Sfintele Moaște aflate în Catedrala din Constanța. După aceea au văzut portul și s-au plimbat pe faleză.

În această zi petrecută împreună, copiii din Misleanu au învățat să fie uniți, au cântat, s-au rugat, fiind în comuniune. Scopul acestei excursii a fost unul educativ, de însușire a unor noțiuni morale, culturale sau legate de bunele maniere, de tip non formal, pe care copiii și le-au însușit mai ușor, ajungând în locuri despre care probabil au învățat la școală.

Un alt punct vizat prin această excursie, potrivit părintelui paroh Costache Ion, a fost acela de a-i scoate pe acești copii din rutina provocată de telefon și mass-media și de a le deschide noi orizonturi, de a le arăta cât de frumoasă este natura și istoria, dar și cu câte bogății materiale și spirituale este înzestrată țara noastră. De asemenea, această excursie se dorește a fi un imbold pentru alți copii și tineri din Misleanu să participe la activitățile catehetice, pastoral-misionare și gospodărești din cadrul Parohiei, să ia parte la alte excursii, pelerinaje sau tabere. 

A consemnat Gheorghe Neculai, cântărețul Parohiei Misleanu.

Noutati