ARTICOLE
OCT
28
MON

Scânteia, un exemplu de bună colaborare între Școală – Biserică – Familie

Categoria Noutăți    |     10:13

Scânteia, un exemplu de bună colaborare între Școală – Biserică – Familie

Galerie foto

Luni, 21 octombrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în cadrul deosebitei colaborări dintre preoții slujitori ai Parohiei Sfinții Voievozi din Scânteia, a conducerii Școlii Profesionale Scânteia și a cadrelor didactice care cu dăruire activează în cadrul acestei unități de învățământ, a avut loc una dintre activitățile bazate pe Parteneriatul de colaborare încheiat între Biserică și Școală.

La invitația preoților și a profesorului de religie, cu susținerea deplină a reprezentanților unității de învățământ, Preacucernicul Părinte Protopop Laurențiu Cioranu a vizitat Școala Profesională Scânteia, amintind preșcolarilor și elevilor întâlniți faptul că aceștia se află în permanență în centrul preocupărilor Bisericii, ei reprezentând temelia pe care se va construi viitorul poporului român, invitându-i totodată să conștientizeze importanța educației și a păstrării și transmiterii valorilor autentice românești, condiții esențiale pentru dezvoltarea și păstrarea unității neamului românesc.

Preoții slujitori de la Parohia Scânteia au dăruit și anul acesta tuturor elevilor clasei pregătitoare caietele cu fișele de lucru necesare pentru buna desfășurare a orei de religie, invitând elevii să răspundă vizitei, fiind așteptați de fiecare dată cu multă dragoste să participe la slujbele săvârșite în cadrul bisericii parohiale.

A consemnat Diaconescu Iancu Adin.