ARTICOLE
NOV
12
TUE

O nouă campanie de donare de sânge în Protopopiatul Slobozia

Categoria Noutăți    |     12:17

O nouă campanie de donare de sânge în Protopopiatul Slobozia

Galerie foto

Luni, 11 noiembrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat o nouă campanie de donare de sânge la sediul Centrului social din parohia Cocora, prin implicarea deosebită a preoților: Alexandru Filip și Tudorel Petre din Parohia Cocora, Dumitru Florin din Parohia Reviga, Florentin Micu Pantazi din Parohia Crunți, Nicolae Tocileanu din Parohia Colilia și Victor Munteanu din Parohia Rovine.

Un număr de 29 persoane, preoți și credincioși, a venit ca gest altruist și independent de interese materiale să doneze sânge atât de necesar pentru salvarea vieții semenilor aflați pe patul de suferință în unitățile sanitare. Deși această acțiune este voluntară și neremunerată, există totuși unele facilități de care pot beneficia donatorii: efectuarea gratuită a unui set minim de analize, dreptul la o zi liberă de la locul de muncă/elevii scutiți de la cursuri, acordarea de 7 tichete de masă pentru produse alimentare, un abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun local.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia