ARTICOLE
DEC
17
TUE

Concert de colinde la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din municipiul Slobozia

Categoria Noutăți    |     15:05

Concert de colinde la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din municipiul Slobozia

Galerie foto

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în ziua de sâmbătă, 14 decembrie 2019,  în biserica parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din municipiul Slobozia, a avut loc tradiționalul concert de colinde, organizat de preacucernicii preoți Valentin Turcu și Ionuț Butu.

În cadrul acestui eveniment au colindat: grupul de copii „Sunetul muzicii”, de la Grădinița cu Program Prelungit „Piticot”, coordonați de doamna educatoare Emilia Ionescu, Grupul Vocal „Vocent”, de la Liceul Pedagogic „Matei Basarab”, coordonați de doamna profesor Theodora Vild și Grupul Coral „Sf. Andrei”, de la Școala Generală Nr. 2, coordonați de domnul profesor Cristian Mitu.

Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina”, a Protopopiatului Slobozia, a încheiat seara cu un regal muzical, intonând cântece religioase, patriotice și colinde specifice perioadei, cu scopul de a trezi în fiecare suflet, așa cum se cuvine, spiritul și bucuria sfintelor sărbători de iarnă.

Evenimentul a fost moderat de doamna profesor Simona Turcu.

Duminică, 15 decembrie 2019, la finalul Sfintei Liturghii, în mijlocul enoriașilor parohiei au fost prezenți și elevi din clasa a III-a, de la Școala Generală Nr. 2, din Slobozia, coordonați de doamna educatoare Gabriela Voiteanu și de preacucernicul preot profesor Marian Ion, care au interpretat colinde tradiționale, încântând auditoriul. În cadrul parteneriatului dintre parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și Școala Generală Nr. 2, elevii au adus daruri copiilor din familiile defavorizate, pentru ca și aceștia să simtă bucuria Crăciunului. Acţiunea desfăşurată i-a încântat nespus de mult pe copii şi au dovedit cât de minunată este copilăria, cât de duioasă, dulce şi lină este această lume, în care orice se poate întâmpla când suntem aproape de Dumnezeu şi de toate tainele existenţei.

Au consemnat preacucernici preoți Valentin Turcu și Ionuț Butu.