ARTICOLE
MAY
22
FRI

Filantropie în pandemie sau despre imitarea iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni

Categoria Noutăți    |     10:25

Filantropie în pandemie sau despre imitarea iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni

Galerie foto

    De-a lungul istoriei, creștinii s-au evidențiat de fiecare dată printr-o nemăsurată dispoziție spre sacrificiu și grijă față de semenii vulnerabili. Uimeau mai ales pentru că nu căutau lauda lumii, ci se purtau în firescul dorinței de a-L imita pe Dumnezeu în dragostea Sa față de oameni.

     Când pandemia din zilele noastre adaugă și mai multă durere în viața umanității, ei se vădesc în aceeași sârguință de urmăritori ai lui Iisus Hristos în acte filantropice. O lume debusolată își redescoperă, astfel, repere în expertiza creștinilor de învingători în suferințe.

     Parohia Orboieşti din cadrul Protopoiatului Slobozia s-a aliniat acestei direcţii iniţiate în Eparhia Bărăganului şi a contribuit la îmbunătăţirea existenţei enoriaşilor nevoiaşi prin oferirea de alimente şi medicamente, într-un exerciţiu care ne verifică umanitatea. Finalitatea acestui parcurs relevă în toate cazurile sursa care dă excepționalitate caracterului creștinilor, în orice situație s-ar afla ei, și anume credința.

     „Creștinii creează anticorpi tocmai prin tăria credinței arătate în fapte de iubire față de semenii vulnerabili”, afirmă autorul contemporan creștin ortodox Demetrios J. Constantelos.

     A consemnat Preot paroh Ionuţ Dumitru, Parohia Orboiești