ARTICOLE
SEP
16
THU

Beneficiarii „Clubului de vară” au participat la excursia tematică organizată în județul Galați

Categoria Protopopiate    |     04:53

Beneficiarii „Clubului de vară” au participat la excursia tematică organizată în județul Galați

Galerie foto

      Sâmbătă, 11 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, beneficiarii „Clubului de vară” desfășurat de Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială Bucu și Primăria Bucu au participat la excursia organizată în județul Galați.

      Astfel, după ce a fost rostită rugăciunea de binecuvântare a călătoriei, grupul, însoțit de părintele protopop Laurențiu Cioranu, părintele Ion Costache, doamna profesor Daniela Matei și asistentul social Anastasia Pătrașcu, a plecat spre Galați. Pentru început s-a vizitat Pădurea Gârboavele și Grădina Zoologică. Apoi, cu toții au aflat noțiuni noi despre satul românesc, despre locuințele, ocupația și uneltele folosite odinioară, vizitând Muzeul Satului moldovenesc.

     Grupul format din copii, tineri și adulți s-a rugat în Catedrala Arhiepiscopală. Părintele protopop i-a îndemnat pe fiecare să se roage în tot timpul și în tot locul.

     Următorul obiectiv a fost Complexul Muzeal de Științele Naturii, unde au admirat lumea minunată a plantelor din sectoarele Grădinii Botanice, a peştilor exotici şi indigeni de la Acvariu, precum și expoziţiile deschise în cadrul Muzeului.

      După un popas la restaurant și o plimbare pe Faleza Dunării, grupul s-a îndreptat spre locurile natale încărcat cu amintiri frumoase, cu informații noi și cu dorința de a participa în continuare la proiectele desfășurate de Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Slobozia.

      A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia