ARTICOLE
JUN
17
THU

Comemorarea poetului național la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Slobozia

Categoria Protopopiate    |     08:04

Comemorarea poetului național la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Slobozia

Galerie foto

     Marți, 15 iunie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” a organizat activitatea cu tema „Scrisoare către Eminescu” prin care s-a marcat împlinirea a 132 de ani de la moartea marelui poet.

      La activitate a participat un grup de elevi, coordonați de doamna bibliotecar Cristina Iuliana Cioranu, care au recitat poezii și au redactat scrisori prin care și-au arătat aprecierea față de poetul nepereche al literaturii române.

      Prezent la întâlnire, părintele protopop Laurențiu Cioranu a transmis participanților să înceapă și să sfârșească orice lucrare cu o rugăciune către Dumnezeu, să fie ascultători și să se bucure de natură, precum făcea Mihai Eminescu.

      Activitatea a continuat cu prezentarea doamnei Maria Geantă, profesor de limba română în cadrul liceului, care a vorbit copiilor despre viața marelui poet, despre dragostea lui pentru literatură, pentru întreaga creație a lui Dumnezeu.

      Pentru strădania lor, copiii au fost răsplătiți cu cărți de rugăciune de către Protopopiatul Slobozia, iar din partea doamnei bibliotecar au primit dulciuri și îndemnul de a răsfoi volumele bibliotecii îmbogățindu-și astfel cunoștințele. De asemenea, Protopopiatul Slobozia a donat bibliotecii mai multe cărți care vin să completeze colecțiile existente.

      Această acțiune face parte din calendarul activităților cuprinse în parteneriatul dintre Protopopiatul Slobozia și Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Slobozia.

       A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia