ARTICOLE
APR
29
THU

Denia celor 12 Evanghelii în Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia

Categoria Protopopiate    |     23:12

Denia celor 12 Evanghelii în Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia

Galerie foto

      Joi, 29 aprilie 2021, preacuviosul părinte stareț Arhimandritul Rafail, vicar eparhial, a slujit Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

      Preacuvioșia sa și slujitorii mănăstirii au citit cele 12 Evanghelii, textul Sfintelor Evanghelii relatând Patimile, judecata nedreaptă, răstignirea pe cruce, moartea și îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos.

      După citirea Evangheliei a V-a, preacuviosul părinte stareț Arhimandritul Rafail, vicar eparhial, a purtat Sfânta Cruce până în mijlocul Bisericii, unde va rămâne până în ziua de vineri.

      Creștinii ortodocși sunt astăzi în Joia Mare, ziua în care își amintesc de Cina cea de Taină, de arestarea și de judecarea lui Iisus. Credincioșii participă, în această seară, la Denia celor 12 Evanghelii, care evocă ultimele momente din viața lui Iisus Hristos până la răstignire.

      La ultima cină pe care a luat-o cu ucenicii, Iisus Hristos a instituit Sfânta Liturghie, ritualul care oferă creștinului posibilitatea să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului. În aceeași zi, conform Evangheliei lui Ioan, Iisus a făcut gestul umil de a spăla picioarele ucenicilor.

      După Cina cea de Taină, Domnul s-a retras în grădina Ghetsimani ca să se roage. Acolo a fost arestat în urma trădării lui Iuda, a fost judecat în fața arhiereilor evrei și condamnat la moarte pentru blasfemie. Relatarea acestor momente o vor auzi credincioșii în această seară, la Denia din Joia Mare, slujbă în care sunt citite douăsprezece fragmente din Evanghelie, care vorbesc despre arestarea, judecata, condamnarea și răstignirea lui Iisus Hristos.