Răutatea veche nu poate fi bunătate nouă
Relatări

Răutatea veche nu poate fi bunătate nouă

18 Jan 2021
12:04

Marele între părinții cei desăvârșiți, Cuviosul Antonie era înainte văzător și, fiind trecut prin ispitele drăcești, socotea de nimic meșteșugirile lor, ca și când nu era supărat de ei. Și de multe ori vedea cu ochii cei trupești chiar îngeri și diavoli, cum iau aminte la viața omenească, nevoindu-se fiecare din ei să tragă de partea sa pe oameni. Și atât de mare era la fapte bune, încât certa și batjocorea duhurile cele necurate și de multe ori le izgonea pe ele, aducându-le aminte de surparea lor cea din cer și de chinul lor, în focul cel veșnic.

Deci, s-a întâmplat odată un lucru ca acesta: Doi diavoli s-au sfătuit să vie la starețul Antonie, fericindu-l pe el, de vreme ce nimeni dintre ei nu mai cutezau să se apropie de el cu gând rău, temându-se ca nu cumva să fie rănit de dânsul, că ajunsese starețul la nepătimire și la viața cea desăvârșită și era dăruit cu Preasfântul Duh. Deci, unul din diavoli a zis către celălalt: „Zerefere (că așa era numele acelui diavol), oare de s-ar pocăi cineva de noi, l-ar primi pe el Dumnezeu la pocăință? Se poate una ca aceasta, sau nu?” Răspuns-a celălalt: „Și cine poate să știe aceasta?” Iar Zerefer a zis: „Îmi vei da voie să merg la bătrânul Antonie, care nu se teme de noi, și să mă încredințez de aceasta de la dânsul?” Răspuns-a lui celălalt: „Du-te, dar te ferește cu dinadinsul, că bătrânul este înainte văzător și va cunoaște ispitirea ta și nu vă voi să întrebe de aceasta pe Dumnezeu, însă, du-te, poate, cumva vei avea răspuns.”

Și mergând Zerefer la Antonie, s-a închipuit că om și a început a plânge și a se tângui înaintea lui. Iar Dumnezeu – vrând să se știe că El nu-Și întoarce fața de la nici unul din cei ce vor să se pocăiască, ci primește pe toți cei ce aleargă la El, și dând pilda și omului cu păcate grele, că El, nu s-ar întoarce chiar și de la diavolul, începătorul răutății, de ar voi aceasta cu adevărat să se pocăiască – a tăinuit, o vreme, sfatul drăcesc bătrânului, ca să nu-l cunoască. Drept aceea, Cuviosul îl vedea pe cel ce venise la dânsul curat, ca pe un om, iar nu ca pe un diavol, și i-a zis: „Ce plângi așa, tânguindu-te din inimă, omule, sfărâmându-mi inima și sufletul cu lacrimile tale cele multe?” Iar diavolul cel viclean a răspuns: „Eu, o Sfinte Părinte, nu sunt om ci diavol, pentru mulțimea fărădelegilor mele.” Iar bătrânul l-a întrebat: „Și ce voiești să-ți fac frate?” (Că socotea Cuviosul, că pentru multă smerenie se numește el pe sine diavol, Dumnezeu nearătându-i lui ceea ce se făcea). Și a zis diavolul: „De nimic alta nu mă rog ție, Sfinte Părinte, fără numai să te rogi lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să-ți arate ție, adică, de ar primi pe diavol la pocăință, sau pocăința lui cu totul n-o ia în seamă? Pentru că dacă va primi pe diavol, apoi mă va primi și pe mine, acela ce am făcut lucruri asemenea cu el.” Iar bătrânul i-a răspuns: „Precum voiești voi face, însă să te duci astăzi la casa ta, iar dimineața să vii aici și-ți voi spune ce va porunci Domnul despre aceasta.”

Deci, ducându-se diavolul și sosind noaptea, și-a ridicat bătrânul cuvioasele sale mâini spre cer și s-a rugat lui Dumnezeu, iubitorul de oameni, ca să-i arate lui de ar primi pe diavolul, dacă s-ar întoarce la pocăință. Și îndată, îngerul Domnului, stând înaintea lui, i-a zis: „Așa grăiește Domnul Dumnezeul nostru: pentru ce rogi a Mea stăpânire pentru diavol? Pentru că el este acela care a venit cu vicleșug să te ispitească.” Și a zis bătrânul către înger: „De ce nu mi-a descoperit Domnul Dumnezeu, ci a ascuns aceasta de la mine, încât să nu cunosc vicleșugul drăcesc?” Iar îngerul i-a zis: „Să nu te tulburi de aceasta, căci este o minunată rânduială a lui Dumnezeu, spre folosul celor ce greșesc, că, adică, să nu se deznădăjduiască păcătoșii, care fac multe fărădelegi, ci să vină la pocăință, știind că de la nici unul, care vine la El, nu se va întoarce Preabunul Dumnezeu, chiar când ar veni însuși diavolul vrăjmaș, cu adevărat. Drept aceea, când va veni la tine să te ispitească și te va întreba, să nu te smintești de el, ci să-i zici astfel: „Iată că iubitorul de oameni Dumnezeu, niciodată nu se întoarce de la cel ce vine la El, chiar când diavolul ar veni. Iată, El făgăduiește a te primi pe tine, numai de vei păzi cele poruncite de El. Iar, când te va întreba: Care sunt cele poruncite de El?, să-i zici, astfel grăiește Domnul Dumnezeul: Te știu pe tine cine ești și de unde ai venit ispitindu-ne, că tu răutatea cea veche ești și nu poți să fii bunătate nouă, și începător al răului de demult fiind, nu vei începe acum a face binele. Că, deprinzându-te cu mândria, cum vei putea a te smeri la pocăință și a afla milă? Dar, ca să nu ai acest răspuns în ziua judecății, că voiai să te pocăiești și nu te-a primit Dumnezeu, iată și ție îți pune pocăința bunul și milostivul Dumnezeu – numai dacă vei voi – poruncindu-ți ție aceasta: Să stai într-un loc, vreme de trei ani, și, întorcându-te spre răsărit, să strigi cu glas mare, ziua și noaptea, și să zici astfel: Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, răutatea cea veche. Iar aceasta să o zici de o sută de ori. Și iarăși altă rugăciune: Dumnezeule, mântuiește-mă pe mine, înșelăciunea cea întunecată, la fel, de o sută de ori să o zici. Și iarăși: Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, urâciunea pustiirii, să o zici de o sută de ori și așa să strigi către Domnul neîncetat, că nu ai trupească alcătuire, ca să obosești ori să slăbești. Și, după ce vei săvârși aceasta cu gând smerit, atunci vei fi în rânduiala ta cea dintâi și te vei număra cu îngerii lui Dumnezeu. Și de va făgădui să facă aceasta să-l primești pe el la pocăință. Dar știu că răutatea veche nu poate a fi bunătate nouă. Și să se scrie aceasta pentru neamurile viitoare, ca dintru, această întâmplare oamenii foarte lesne se vor încredința să nu mai deznădăjduiască de a lor mântuire. „Și îngerul, acestea zicând, către Cuviosul Antonie, s-a suit la cer.

Iar, a doua zi, a venit diavolul și a început să se tânguiască de departe, în chip de om, ca și cum plângea și, venind la bătrânul, i-a făcut plecăciunea. Iar bătrânul, mai întâi nu l-a vădit pe el, ci numai în mintea sa îl ocară. Apoi Sfântul i-a zis: „M-am rugat Domnului Dumnezeului meu, precum ți-am făgăduit și te primește la pocăință, de vei plini cele ce prin mine îți poruncește Stăpânul și Atotputernicul.” Iar diavolul a zis: „Și care sunt cele ce a poruncit Dumnezeu să le fac?” Iar bătrânul a răspuns: „Ți-a poruncit Dumnezeu acestea: Să stai într-un loc trei ani nemișcat, privind spre răsărit și strigând, ziua și noaptea, Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, răutatea cea veche, zicând aceasta de o sută de ori. Și, iarăși, de o sută de ori, să zici: Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, urâciunea pustiirii, și, iarăși, de același număr de ori: Dumnezeule, miluiește-mă, pe mine înșelăciunea cea întunecată. Și când le vei face acestea, atunci te vei număra a fi cu îngerii lui Dumnezeu, întru aceeași slujbă în care ai fost și mai înainte.”

Iar Zerefer, lepădând îndată acel înșelător chip al pocăinței, a râs tare și a zis bătrânului: „O, călugăre, de-aș fi voit a mă numi eu însumi răutatea veche, urâciune a pustiirii și înșelăciune întunecată, apoi aș fi făcut aceasta de la început, ca să mă fi mântuit. Acum, să mă numesc eu însumi răutate veche? Nicidecum. Și cine ar zice aceasta? Pentru că, până acum, eu sunt minunat în isprăvi și toți, de teamă, se supun mie: cum, dar, aș putea să mă numesc eu singur urâciune a pustiiri, ori înșelăciune întunecată? Nicidecum călugăre, nu, că încă stăpânesc pe păcătoși și ei mă iubesc, eu sunt în inimile lor și ei umbla după voia mea, iar a fi rob netrebnic și prost în pocăință, asta nu voiesc, bătrâne, nu, nu asta să nu fie, că, adică, din cinstea cea mare, să ajung întru atâta necinste.” Și, zicând acestea, și strigând, diavolul s-a făcut nevăzut. Iar bătrânul, sculându-se la rugăciune, a mulțumit lui Dumnezeu, zicând: „Adevărat ai zis, Doamne, că răutatea veche nu poate fi bunătate nouă și începătorul răutăților nu se face făcător de bunătăți noi.”