ARTICOLE
MAY
07
FRI

Sâmbăta Mare – prilej de întâlnire și binecuvântare, ajutor și mângâiere pentru cei aflați în nevoi

Categoria Protopopiate    |     18:46

Sâmbăta Mare – prilej de întâlnire și binecuvântare, ajutor și mângâiere pentru cei aflați în nevoi

Galerie foto

      Pentru ca bucuria sufletească să fie prezentă în casele tuturor creștinilor, astăzi, 01 mai 2021, în Sâmbăta Mare, la inițiativa PC Pr. Ioan – Florin Simion, slujitor al Parohiei ,,Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, din Municipiul Slobozia, din dragostea enoriașilor darnici și următori ai Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, a fost organizată o colectă constând în alimente neperisabile, produse pentru masa de Paște, haine, scutece și jucării dar și hrană caldă, pentru mai multe familii aflate într-o situație materială precară. 

      Copiii de la cele 2 Case instituționalizate din parohie – Vila Raluca și Vila Cristina, au fost și ei cercetați, cu prilejul acestei frumoase sărbători a Învierii Domnului.

      Un ajutor concret a fost acordat pentru 3 copii din comunitate, aflați în mare suferință. În baza unor documente justificative, aceștia au fost ajutați cu suma totală de 7.000 lei. De asemenea, la recomandarea PC Pr. Ioan – Florin Simion, 3 familii de buni creștini s-au implicat în ridicarea unei case din temelii, cu materiale de construcții și mobilier, pentru o mamă și un tânăr diagnosticați cu o boală incurabilă. Parohia noastră a contribuit și în acest caz cu suma de 5.000 lei. 

      Un număr de peste 100 de familii au fost implicate în organizarea acestei colecte, pentru a veni în ajutor semenilor noștri aflați în mari nevoi.

      Dumnezeu să răsplătească dragostea celor implicați în această firească și frumoasă activitate!

      A consemnat PC Pr. Ioan – Florin Simion, slujitor al Parohiei ,,Sfântul Proroc Ilie” din Slobozia.