ARTICOLE
MAR
07
SUN

Spovedania. Tactul și strategia duhovnicului

Categoria Relatări    |     22:57

Spovedania. Tactul și strategia duhovnicului

Spovedania. Tactul și strategia duhovnicului

Ava Moise a zis: "Bine este a nu ascunde gândurile tale față de părinți, dar, nu oricui s-ar întâmpla a le spune, ci bătrânilor celor duhovnicești, și care au dreapta socoteală, se cade a le descoperi, iar nu celor albiți numai de vreme. Că mulți la vârsta privind și gândurile lor vestindu-le, în loc de vindecare, în deznădăjduire au căzut, din pricina neiscusinței celor ce-i ascultau. Că, iată era un oarecare din frați, foarte sârguitor, care tare fiind supărat de duhul desfrânării, a venit la un bătrân și i-a spus gândurile sale. Iar acela, auzind și neiscusit fiind, mâniindu-se, zicea că este ticălos fratele și nevrednic de cinul călugăresc, fiindcă a primit astfel de gânduri. Acestea auzind fratele, deznădăjduindu-se, și lăsând locul, s-a întors în lume. Dar, din iconomia lui Dumnezeu, l-a întâlnit Ava Apolos, cel mai iscusit din bătrâni, care, văzându-l tulburat și foarte posomorât, l-a întrebat pe el, zicând : Fiule, care-i pricina acestei mâhniri atât de mari? Iar el, la început, din multă lui întristare, n-a răspuns nimic. Dar, mai pe urmă, mult fiind rugat de bătrânul, a spus cele despre sine, zicând: De multe ori pe mine mă supără gândurile și, mergând, le-am spus cutărui bătrân și, după cuvântul lui, nu-mi mai am nădejde de mântuire. Deci, deznădăjduindu-mă, mă duc în lume. Acestea auzind, Ava Apolos mult îl mângâia și îl sfătuia pe fratele, zicând: Nu te mira fiule, nici nu te deznădăjdui. Că eu, la această vârstă a bătrâneții fiind, foarte supărat sunt de aceste gânduri. Drept aceea, nu te scârbi pentru acest fel de înfocare, care nu atât prin silința omenească se tămăduiește, cât prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Ci, numai ziua de astăzi dăruiește-mi-o mie și întoarce-te la chilia ta. Și a făcut fratele așa. Iar Ava Apolos a mers la chilia bătrânului celui ce deznădăjduise pe fratele și, stând afară, s-a rugat lui Dumnezeu eu lacrimi, zicând: Doamne, Cela ce aduci ispite spre folos, întoarce războiul fratelui asupra acestui bătrân, că, prin încercare, să învețe la bătrânețile lui cele ce în lungă vreme n-a învățat, ca să pătimească și el cu cei ce sunt ispitiți. Și, după ce a sfârșit rugăciunea, a văzut un arap, stând aproape de chilie și slobozind asupra bătrânului săgeți, de care rănindu-se, îndată se învârtea ca într-o beție, încoace și încolo, neputând suferi și ieșind din chilie se ducea în lume, pe aceeași cale ca și tânărul. Iar Ava Apolos, înțelegând cele ce se făcuseră, l-a întâmpinat, zicând : "Unde te duci? Și care este pricina tulburării acesteia, ce te-a cuprins? Iar el, simțind că Sfântul cunoaște cele despre dânsul, de rușine, nimic nu grăia. Și i-a zis Ava Apolos: Întoarce-te la chilia ta și, de aici înainte, cunoaște-ți neputința ta și dă-ți seama că sau nu ai fost știut de diavol sau că nu ai fost luat în seamă de el și de aceea nu te-ai învrednicit de lupta cea eu el. Și, ce zic cu, lupta, că, o lovitură a lui, de o zi, n-ai putut să o suferi. Aceasta, însă, ți s-a întâmplat, pentru că, pe un tânăr, care se lupta cu vrăjmașul nostru, primindu-l pe el, în loc să-l îmbărbătezi la luptă, în deznădăjduire l-ai aruncat, nesocotind porunca cea înțeleaptă, care zice: "Izbăvește pe cei duși la la moarte și de a răscumpăra pe, cei uciși, nu cruța." (Pilde 24, 11). Precum și pilda Mântuitorului nostru, Care zice: "Trestia strivită nu o frânge și inul ce fumega nu-l va stinge" (Matei 12, 20). Că nimeni n-ar putea suferi bântuielile, vrăjmașului și nici fierberea cea înfocată a firii a o stinge, dacă darul lui Dumnezeu n-ar străjui, neputința omenească. Deci, după ce s-a împlinit această iconomie mântuitoare pentru noi, cu rugăciuni de obște să ne rugăm lui Dumnezeu, ca și biciul cel lăsat asupra ta, să-l dea înlături. Că, El face să doară și iar tămăduiește, rănește și mâinile Lui vindecă, smerește și înaltă, omoară și înviază, pogoară în iad și ridică. Acestea zicând și rugându-se, îndată l-a izbăvit pe el de războiul cel adus asupra lui și-l sfătuia, ca să ceară de la Dumnezeu, să-i dea limba de învățătură, ca să știe, la vreme, când se cade să spună cuvânt.